Mărăcinii
Ne-au invadat în noapte mărăcinii
și ne-au lovit ca valuri înspumate…
Ne-am depărtat încet, parcă și spinii
ți-au înțeles cuvântul – nu se poate!
N-am stat de vorbă noi, pe îndelete,
să evităm cuvântul despărțire…
Ne-am acuzat de multe și cu sete,
uitând că dragostea e-un fir subțire!
Orgoliul nostru rupt-a legământul
iar firul cel subțire s-a uscat…
A mai rămas ca martor doar pământul,
să-l semănăm –se pare-c-am uitat!
Pământul nostru-i sterp, fără de roade,
l-a invadat furia din cuvânt…
Mânia noastră sufletul ni-l roade,
e ca un spin ce-i legănat de vânt!
S-a strecurat un spin și-n așternuturi,
plutim,fără de țintă, nicăieri…
Iubirea mea, te-ai risipit în lucruri
și nu mai vrei să fii ce ai fost ieri…
Ne-au invadat în noapte mărăcinii
și ne simțim ca pe-un peron de gară,
de parcă așteptăm trenul minciunii,
lăsând iubirea noastră să dispară!
N-a mai rămas acuma nicio punte
și s-a întins ca ciuma o tăcere
pe care n-o învinge niciun munte,
de ne privim absenți, cu neplăcere!
Îmbătrânim…dar tot ne știm pe drumuri
și am ajuns, iubite, ca străinii
și singuri vom străbate alte vremuri…
Ne-au invadat în noapte mărăcinii!
Mirela Șoimaru
Redactor șef Camelia Boț
