
Iisus pe muntele Tabor
Urmând acei apostoli pe bunul lor păstor
Urcat-au sus în munte, pe muntele Tabor,
Când au ajuns acolo, Iisus a îngenuncheat
Fără să zăboveascā, s-a pus și s-a rugat.
Apostolii căzură căci mult s-au ostenit
Și frânți de oboseală, pe loc au adormit
Și când Mântuitorul la față s-a schimbat
S-a arătat pe munte în chip prea luminat.
Iar haina lui Hristos, în alb se preschimba
Lumina orbitoare pe apostoli îi trezea,
Pe Moise, pe Ilie, să vadă le-a fost dat
Frumoasa strălucire pe toți i-a bucurat.
Iar Sfântul Duh coboară, apare ca un nor
Un nor ce ține umbră, dar și strālucitor,
Iar Dumnezeu din cer, atunci le-a spus lor:
Acesta-i Fiul meu iubit, în El am binevoit!
Prin asta, Dumnezeu a dorit la toți s-arate
Că Fiul său prea scump, este stăpân a toate,
Slăviti-l pe Hristos, nu știți când va veni
Iar noi lumina Lui, de-a pururi vom primi.
Slăvit să fie Domnul nostru, lisus Hristos!Amin!
Iisus pe muntele Tabor
drepturi de autor rezervate
Alina Podariu
- August 2021
Redactor șef Camelia Boț

