RESTURI DE POVESTE
Ape mari vin să înece tot ce n-a spulberat vântul,
Rugi uscați de așteptare s-au încolăcit pe glezne
Și mă tem să nu se stingă de durere chiar cuvântul,
Ce cu trudă noi zidirăm, se dărâmă-atât de lesne.
Într-un veac ce ține-n palmă taina lumii ferecată,
Care poartă-n buzunare gloanțe oarbe pentru noi,
Și ne pune-n mâini pistolul înc-o dată, și-nc-o dată,
Strigă „Trage!”și noi tragem, împușcând numărul „doi”.
Omorâm însăși ideea de pereche, la-ntâmplare,
E un tir sinucigaș, noi țintim legați la ochi,
Iar cu capul dat pe spate, râde timpul, tare, tare,
O țigancă-mi scuipă-n frunte și îmi zice de deochi.
Mâini ce pipăie aiurea aerul rarefiat,
Desenează golul iar, cu precizie ciudată,
Când ai să te-ntorci, să cauți în pustiul ce-ai lăsat,
Resturile de poveste inutil sacrificată!
Flori Cristea
Redactor șef Camelia Boț
