Flori Cristea

RESTURI DE POVESTE

Ape mari vin să înece tot ce n-a spulberat vântul,
Rugi uscați de așteptare s-au încolăcit pe glezne
Și mă tem să nu se stingă de durere chiar cuvântul,
Ce cu trudă noi zidirăm, se dărâmă-atât de lesne.

Într-un veac ce ține-n palmă taina lumii ferecată,
Care poartă-n buzunare gloanțe oarbe pentru noi,
Și ne pune-n mâini pistolul înc-o dată, și-nc-o dată,
Strigă „Trage!”și noi tragem, împușcând numărul „doi”.

Omorâm însăși ideea de pereche, la-ntâmplare,
E un tir sinucigaș, noi țintim legați la ochi,
Iar cu capul dat pe spate, râde timpul, tare, tare,
O țigancă-mi scuipă-n frunte și îmi zice de deochi.

Mâini ce pipăie aiurea aerul rarefiat,
Desenează golul iar, cu precizie ciudată,
Când ai să te-ntorci, să cauți în pustiul ce-ai lăsat,
Resturile de poveste inutil sacrificată!

Flori Cristea

Redactor șef Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: