EX NIHILO, NIHIL ~Tîrnăvean Ana-Corina ~
Mărturisesc, mi-e dragă poezia,
eterna slovă de poeți cântată
în versuri sacre… Ea e simfonia
din suflet peste suflet revărsată.
Cât ne-nțeles ascunde-n vers poetul,
câtă simțire, cât pustiu de lacrimi!
Ușor de confundat cu înțeleptul,
el zace-n lumea lui cea făr’ de patimi.
Ascunsă- i poezia de-altădată
prin rafturi prăfuite cu uitare .
Azi, muza în picioare e călcată
cu cruntă și grotescă nepăsare .
Prin rime albe, versuri lungi sau scurte
poeții vremii răului se-nchină,
își fac din josnice o virtute,
se-ascund în întuneric de lumină.
Dintr-un principiu fals și alegoric
se folosesc de suflet ca-ntr-o doară.
Sunt praf în ochi! (în sensul metaforic)
De-atâta praf, chiar muza stă să moară.
Post scriptum:
Qui tacit consentire videtur.
- CARPE DIEM *
Iulie 2021
Redactor, coordonator Relu Popescu
Redactor șef Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 