Premiul special 3Iulie

BUHA OARBĂ-N FAPT DE NOAPTE
~Georgeta Radu~

Mă întrec cu vremea zilei asimetrice cu noaptea,
înotând în mări secate de flacăra lumânării
ce-a stins gândul ce-ar ucide și puterea închinării
la biserici năruite peste-un rit de ziu-a șaptea.

Șoapta candelei, aprinsă-n margine de înserare,
sperie o buhă albă ce-și ia zborul spre niciunde
și, pierzându-și echilibrul, se ascunde-ntre secunde,
uitând parcă, dintr-o dată, orice dor de înălțare.

Se lungește geana nopții, sub rimel de negru smoală,
către pleoapa zilei scurte ce am pus-o-n buzunare,
face iarăși inventarul clipelor de-ntunecare,
le notează-n vechi jurnale, umplând coală după coală.

Printre ultime secunde, dă de buha adormită
și o mângâie pe creștet, cu privirea-ncețoșată…
Buha simte, dar nu vede, retina-i grav scămoșată,
c-a fost singura, din neamu-i, care n-a dat nopții mită.

Geana face cale-ntoarsă, când Lumina se-ntrevede,
pune lacăt pe jurnale, clipe să nu-i șteargă zorii.
Bufnița deschide ochii și zboară în rând cu norii,
fiind singura, din neamu-i, care numai ziua vede.

Redactor, coordonator Relu Popescu

Redactor șef Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: