
Jocul
de Mihaela Moisescu
Și am jucat un joc cu tine
Discret, subtil, seducător.
Ți-am oferit nopți cu rubine
Și tu mi-ai oferit amor.
Eu mai plusam cu seri stridente,
Băteam în stele nestemate,
Tu-mi aduceai vii continente
Și-mi dăruiai stări aromate.
Eram doi jucători prea buni,
Nu ne pierdeam în scheme stinse,
Vânam în timpi inoportuni
Amiezi și paradigme triste.
Eu doar cu cărțile pe masă,
Tu-ți ascundeai toți așii-n mâneci,
N-aveam pe chip nici o grimasă
Dar te simțeam cum mă adulmeci.
Voiai să fii câștigătorul
Ce pleacă cu învinsu-n dinți,
Puneam pe tablă tot amorul,
Averea de trăiri cuminți.
Mă transformam într-o felină,
Mă alintam fumând norocul,
În nopțile cu lună plină
Râdeam de noi, câștigam jocul.
Și dezbrăcată de păcate,
Îndrăgostită de-un trișor
Împărțeam clipe câștigate
Și te făceam câștigător.
Redactor, coordonator Relu Popescu
Redactor șef Camelia Boț

