Maria Poiană

Cer de rouă ~Maria Poiană~

Uite-atât de mic e cerul
Când se oglindește-n rouă
Chiar acum, de dimineață,
Strânsă-n palmele-amândouă!
Roua strânsă într-o palmă,
Ți-o dau ție. Ca să-ți fie
Zbor cu aripi de lumină
Și izvor de apă vie.

Roua strânsă în cealaltă,
O-încui bine. Fiindcă sper,
C-o să-mi fie alinare,
De-mi va fi prea dor de cer.
Pentru că se mai întâmplă
Să-i pun sufletului lacăt
Și să simt că, orice-aș face,
Nu mai pot s-o scot la capăt.

Îl încui. Și uit de cheie.
Nu mai știu pe unde-o pun…
Și durează-o veșnicie
Pân-apuc să mă adun.
Și așa, chircită-n bezna
Din a sufletului ger,
Mi se face dor de soare
Și de-un petic mic de cer.

Și-atunci, dau fuga la rouă
Și pe loc dispare gerul.
Că din stropu-i de lumină,
Se înseninează cerul.

m.a. 2020 Northampton

Redactor șef Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: