
Madonă
~Stefan Olaru~
De mii de ani te dărui ca să ne-aduci pe lume,
Aceeaşi suferinţă, aceeaşi bucurie…
Sărut a ta icoană, iubito fără nume
Cu sufletul de mamă, copilă sau soţie…
De mii de ani te dărui cu trudă şi cu sânge…
Şi dacă e nevoie şi fără ezitare,
De dorul unui suflet ce-n tine se răsfrânge
Cu viaţă şi cu moarte plăteşti răscumpărare..
De mii de ani durerea din pruncul tău te doare,
Călăii-ţi bat piroane în mâna ta sfinţită…
Şi-n orice strop de sânge vărsat spre desfătare
O inimă de mamă se frânge răstignită…
Te văd trecând prin veacuri din alte lumi stelare,
Văpaia cea mai pură din toate cât au fost.
Că-n bucurii şi chinuri nimic nu-i la-ntâmplare
Tu, sfântă născătoare şi-al vieţii mele rost!
Redactor, coordonator Relu Popescu
Redactor șef Camelia Boț

