O fântână să mai sap
Cad, amare, frunzele de nuc,
Dimineața-n fum se înfășoară,
Iau un tren și desenez o gară,
Încă nu știu unde să mă duc.
Mai aștept un sunet ori o veste,
Mai aștept…nici nu știu ce aștept!
Cât mai bate sincopat în piept,
Inima mai spune o poveste.
Țes și eu, precum paingii-n crâng,
Plase pentru întâmplări trecute.
Și mă prinde-așa, pe neștiute,
Câte-un dor și iar încep să plâng.
Înșirate-n urmă, aste zile,
Le tot număr și mereu mă-ncurc.
Când pe dealul vieții greu mai urc,
Tocul scrie ultimele file.
Tot mai cresc pe ziduri, prin firide,
Iedere ce rădăcini înfig.
Verzi, sfidează cruntul iernii frig,
Precum piatra moartea o desfide.
Ard în frunze stropii de aramă,
Cu mieriul toamnei mă adap,
Lasă-mi, viață, timp să pot să sap
O fântână, ultima mea vamă.
Flori Cristea
Redactor șef: Camelia Boț
