EA-I TOATĂ-MPĂRĂȚIA MEA…
Deși mă vezi cu mâna-ntinsă,
Brăzdată-n riduri, de la ani,
Cu ea-am muncit clipă de clipă
Pământul, pentru câțiva bani.
Aplecat, îți stau înainte.
Nu mă măsor cu vrerea ta.
Nici hainele-mi prea ponosite
Poate că nu îți spun ceva.
Mi-e inima de griji, prea plină.
Și n-are unde-a se culca.
Un colț de-ungher și o lumină,
Și-o pâine, poate-ar ajuta.
Nu voi să fiu povară-n lume.
Dar bătrânețea-și face loc
Și-mi rupe hainele în două.
Mi-e milă de ai mei nepoți!…
Doar cine are, înțelege
Mâhnirea din inima mea:
Să fii părinte când n-ai vreme,
Parcă îți plânge inima.
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 