08 octombrie 2021

ULTIMUL ROMANTIC
Toamnă indecentă, toarnă-ți vin și bea!
Uită-ți frunza verde în cămașa mea.
Uită frigul, ploaia, lasă-le pustiei!
Vreau să șterg rugina din călcâiul viei.
(Mărioara Nedea)
Stai o clipa toamnă, uită-te pe geam.
Uită-te la frunza ce plânge pe ram.
Uită-te la mine, la ochii mei verzi.
Te rog, dragă toamnă, să nu-i înserezi.
(Adriana Rușățeanu)
Toamnă buclucașă, n-am știut că vii,
Creanga mea golașă va îmbătrâni..
Singur voi rămâne până toamna trece..
Ultimul romantic dintr-o lume rece!
(Cristina Tunsoiu)
Se clatină ramuri, frunzele foșnesc,
Ești suavă toamnă și eu te iubesc!...
(Florian Dan)
Redactor coordonator: Mihaela Avram
Redactor șef: Camelia Boț