Maria Ruscanu Bălăcianu

Un cerb cu stea în frunte

Se-nveselea pădurea în amurg
Că s-a născut un cerb cu stea in frunte
În poienița unde ape curg
Și unde drumuri duc spre vârf de munte.

Când cerbul tată și-a văzut feciorul
Pecetluit cu steaua de-mpărat
A adunat la dânsul tot poporul
L-au sărutat și i s-au închinat.

Micului prinț i-au hărăzit domnie
Din asfințit și până la apus
Cât ține muntele pân’ la câmpie
Orice animal să-i fie blând supus.

Trecut-a timpul și-a venit și vremea
Iubirea să-i sădească-n suflet foc
Cu ochii blânzi când l-a privit Iedeea
Măritul prinț s-a-ndrăgostit pe loc.

Lângă izvorul din poiana verde
Privind-o pe furiș cum se-adăpa
Îi încolți în suflet o idee
Ce-ar fi să-ntreb de vrea să fie a mea?

Se-apropie încet cu pași timizi,
Cu buze calde râscolind izvorul
Vrei cu-n sărut ca setea să mi-o stingi
Și, ca soție, să-mi alini tot dorul?

La nunta lor a-ntinerit pădurea
Regatul tot s-a bucurat nespus
Cu mic cu mare au trăit minunea
Nici soarele pe cer n-a mai apus.

Măritul cerb îsi ocrotea cerboaica
Ferind-o de primejdii neîncetat
Ea surâdea precum pe câmp drăgaica
Cinstindu-l ca pe cel mai blând bărbat.

Nedespărțiți prin lunci și prin poiene
Blânzi cu supușii și măreți la sfat
Feriți au fost tot timpul de blesteme
Trăiau frumos și binecuvântat.

Când vara răspândea pe vârf de munte
Miros de flori și susur de izvor
Li s-a născut, și tot cu stea în frunte,
O iadă scumpă, primul lor odor.

De nedescris le fuse fericirea
Pădurea toată le ura în cor
Ani mulți și buni alături de copila
Născută astăzi din iubirea lor.

Trecut-a timpul și-ncepu să ningă
Iar foametea lovea din sat în sat
Pornit-au vânători cercând să stingă
Foamea copiilor cu un vânat.

Lângă izvorul înghețat pe margini
Din poienița-n care se născu
Măritul cerb a auzit ogarii
Și un fior de moarte-l străbătu.

Împărăteasa trebuia s-ajungă
I-a spus că o așteaptă la izvor
Cum s-o salveze când simți în pieptu-i
Glonțul trimis de-un vrednic vânător?

Mugi de se cutremură pădurea
Dar prea târziu căci o zări venind
Și-același glonț ce îi străpunse pieptul
În pieptul ei se-oprise sângerând

Stau ochi în ochi și-abia de mai respiră
Zăpada de-a lor sânge se roșește
Plecat-au împreunâ spre lumină
Nu-i moarte pentru cel care iubește.

Se lasă seara și e cer cu lună
Deasupra poieniței de sub munte
Se-aude-un foșnet și răsună valea
Mugește cerbul cel cu stea in frunte.

Redactor șef: Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: