Toamna din urmă
A fost în 1996 .
Amurg roşiatic, rugină.
În toamna din urmă,
Sclipiri de lumină
În stropii de ploaie se curmă.
Un iz de pustiu ne pătrunde.
Lovindu-ne-n tâmple,
O moarte ne umple
Cu ploaia tăcerilor crunte .
Tu stai lângă mine, străină!
Ti-e gândul departe
Dar cine-i de vină
De ploaia ce cade în noapte?
Povestea îşi cere sfârşitul,
Sunt toate trăite,
Rămâne regretul
Şi visele, mii, ne-mplinite.
Demult ne unise o ploaie,
Romantică clipă,
Idilă de-o foaie;
Demult ne purta o aripă.
Torentul se stinse deodată,
E marea o spumă,
Final de baladă,
În toamna pustie din urmă.
A fost o Ileanã odată
Cu părul de soare,
De îngeri creată,
Băciţa turmei de mioare,
Iubindu-l pe Fătul din basme.
E marea o spumă,
Sunt două fantasme
În toamna pustie din urmă.
Încotro iubire,
Pentru ce sclipire,
Singur mă lăsași,
Să trăiesc pustia
Și zădărnicia
Ultimilor pași?
Hei, Toamnă tristă,
Iată-mă învins!
Hei, Toamnă tristă,
Ploaia ta m-a stins…
Citiți poezia,
lăsați poetul…
Redactor coordonator: Mihaela Avram
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 