Du-te, toamnă
Au mai fost și alte toamne, poate tot la fel de reci…
Poate tot la fel de multe frunze îmbrăcau poteci,
Zgribulite pe sub pașii orbi de dor, de-ndrăgostiți.
Toamna asta e ciudată… Are ochii obosiți.
Peste pleoape-i cade bruma și-argintește dealul tot.
N-am putere să-i țin trena. Nici să o opresc nu pot.
Tot coboară în neștire, mută, oarbă și posacă.
Poate că-i e dor de alte vremi… De-aceea e buimacă.
Îi spunea mai ieri, în treacăt, unei ciute rătăcite:
,, Jale mi-e că lumea asta merge tot pe căi greșite…
Primăvara-i primăvară, funza-i frunză, pomu-i pom.
Dar de la o vreme-ncoace, omul parcă nu e om.”
Toamna asta e ciudată… Printre frunze e măcel.
Deși-i veștedă și tristă, poartă verde pe inel.
Dar nu-i verde crud să poată prin iubire să unească:
E de-un verde diabolic pus pe cale să-nvrăjbească.
Du-te, toamnă! Du-te! Du-te! Și nu mai privi ‘napoi!
Las’ să vină sora-ți iarnă cu zăpadă peste noi!
Albul ei să-nlocuiască griul sufletelor reci.
Cu troiene de iubire să ne-acopere pe veci!
octombrie 2021
Redactor coordonator: Relu Popescu
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 