PRABUȘIRE
Murim in fiecare zi câte puțin
Și habar n-avem și adesea ni se pare,
Că nu noi suntem cei care astăzi murim,
Că suntem veșnici și nu avem hotare.
Credem că totul a început cu noi,
Iar după noi nimic nu mai există
Și că am fi egali cu Dumnezeu,
Ba chiar mai sus, de este cu putință.
Bieți oameni prosti, cu mințile bolnave.
Crezând că ne cream destinul cum vrem noi,
Ne îngropăm de vii în nepăsare
Și nu vedem că suntem zi de zi mai goi..
Mai lași , mai răi, mai fără remușcare,
Cu conștiința tăvălită în noroi.
A moșilor credință călcând-o în picioare,
Ne închinăm la legi, schiloade ca și noi.
Într-un tărziu, când obosiți de faimă
Vom înțelege că suntem de plâns,
Ne vom târî anchilozați de spaimă
Văzând că Viața, nu face recurs.
Adriana Rușățeanu
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 