Concurs de acrostihuri 18 Noiembrie ~ Maricica Miloevici ~

Foșnetul frunzelor coapte

Freamătă toamna în zare, prin văzduh nu-i nici o rază,
Oștile de frunze arse, pe țărână, greu oftează.
Șuieră cu-atâta patos, vântul rece și hoinar,
Nici un cânt nu mai răsună, nici o doină pe hotar.
Este toamnă! Codrul geme după frunzișul bogat,
Tot așa și-a mea inimă după toate ce-a lăsat.
Urcă corbii fluturându-și aripile înspre slăvi,
Lasă-n urmă o tăcere peste codri și dumbrăvi.

Ultima suflare-și duce câte-o solitară frunză
Legănându-și chipul pal, frisonând din a sa buză.
Toată zarea e cuprinsă de o pâclă plumburie,
Inima-mi o simt cum cade adânc în melancolie.
Mă îngemânez cu toamna și pășesc la pas cu ea,
Este ploaie, vântul suflă răsfirând cu poftă frunza.
Lung spre mine se coboară din al cerului altar
Oști de clipe trecătoare ce mă ung cu-atâta har.
Ropote de frunze coapte, în a vântului suflare,

Foșnesc îndelung sub talpă, când pășesc lin pe cărare.
Repezi ape de izvoare se strecoară printre stânci,
Urlă codrul pustiit ca și dorurile-adânci.
Nici un freamăt nu se-aude în a nopții priveghere,
Zarea-i mută, curge-n suflet numai lacrimi reci și grele.
Este toamnă! Cerul doarme, frunza-și plânge-a ei durere.

Maricica Miloievici

Redactor coordonator șef: Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: