Prin timpul legendar Prin timpul legendarRăzbate neamul meu,Iubirea de hotarNăscând inimi de leu. Temeinică-i credința,Izvorul biruinții,Munții îi călesc ființa,Pământu-i doarme sfinții.Unirea-i este crezul,Lumină și cuvânt, Leagănul și botezul.Eroii săi sunt vii,Grăiesc din firul ierbii,Eternele câmpiiNuntesc stejarii, cerbii.Dorul îi scaldă ochii,Aștri-i sunt stâlpii porții,Renaște-n poala sorții. autor LUMINIȚA TRĂISTARU Redactor coordonator: Maricica Miloievici Redactor șef: CameliaContinuă lectura „CONCURS DE ACROSTIHURI 15 IANUARIE”
Arhive etichetă:concurs acrostihuri
CONCURS DE ACROSTIHURI 23 IANUARIE
NINGE CU IUBIRE Năuc rătăcește vântul iubirii,Iar dorurile cântă pe ram de măslin.Ninge pe ochii închiși ai zidirii,Gerul îmi bate în geam și mă-nclin!E vremea-mpăcării, e timpul din urmă, Culegem ciulini din cioburi de dor,Urcând către cer, dăm ultima vamă, Iubirii de viață. Plătesc și-apoi mor!Unde-i tandrețea pe care-am visat-o?Binețe îi dau rătăcirii din vis,IarContinuă lectura „CONCURS DE ACROSTIHURI 23 IANUARIE”
Concurs de acrostihuri 25 Decembrie ~ Cristina Tunsoiu ~
În seara de ajun Îngerii șoptesc colinde…Noaptea începe să se lase, Steaua magică se aprinde,Este liniște în case…Adormit într-o poiată,Rumenel în obrăjori…Ale maicii brațe-l poartă, Duioșia-ți dă fiori…Energia te amețește, An de an se naște IsusJugul lumii nu-i poveste,Undeva acolo sus..Nemurirea-ți dăruiește! Cristina Tunsoiu Redactor coordonator: Maricica Miloievici Redactor șef: Camelia Boț
Concurs de acrostihuri 18 Decembrie ~ Cristina Ghindar Greuruș ~
E VREMEA COLINDELOR E cald la gura sobei și e bine, Vremea colindelor, uite că vine!Rămân în urmă zile călduroase,E iarnă peste lume și în case,Mulțimi de fulgi se scutură din nori,E iarnă și ne vin colindători,Așa cum ne-au venit de-atâtea ori. Colindele se-aud târziu în noapte,Orașu-ntreg adoarme printre șoapte.Luminile se-aprind de sărbători,Iar fulgi deContinuă lectura „Concurs de acrostihuri 18 Decembrie ~ Cristina Ghindar Greuruș ~”
Concurs de acrostihuri 11 Decembrie ~ Cristina Tunsoiu ~
Primii fulgi de nea! Peste dealuri amorțiteRotocoalele de fum,Inocente și grăbiteMerg spre ceruri de acum!Inimile înghețateIertări care nu mai vin,Fac ca iarna să ne-arateUn decor de vis sublim!La un semn, ca din poveste,Ghiduș ca un copilaș,Inocent se așază pesteDealuri, case și imaș!Elegant în coborâreNestatornic uneori,Este prima fulguire…A argintului din nori! Cristina Tunsoiu Redactor coordonator: MaricicaContinuă lectura „Concurs de acrostihuri 11 Decembrie ~ Cristina Tunsoiu ~”
Concurs de acrostihuri 27 Noiembrie ~ Cristina Ghindar Greurus ~
ZBUCIUMUL TOAMNEI Zbuciumat de-al toamnei vânt,Bântuit de remușcare,Umblă timpul pe cărare,Chinuit de-un legământ.I-a zădărnicit plimbareaUndeva, într-un alt timp,Marcând vechiul anotimp,Uitând care-i e chemarea,Lasă-n urmă resemnarea. Toamna și-a intrat în drepturiOfticată de durere,Antrenând câte-o plăcere,Menținând vechile certuri.Nimeni nu îi stă în cale,E nervoasă dar nu-i bai,I-am transmis un guturai. Cristina Ghindar Greuruș Redactor coordonator: Maricica MiloieviciContinuă lectura „Concurs de acrostihuri 27 Noiembrie ~ Cristina Ghindar Greurus ~”
Concurs de acrostihuri 18 Noiembrie ~ Maricica Miloevici ~
Foșnetul frunzelor coapte Freamătă toamna în zare, prin văzduh nu-i nici o rază,Oștile de frunze arse, pe țărână, greu oftează.Șuieră cu-atâta patos, vântul rece și hoinar,Nici un cânt nu mai răsună, nici o doină pe hotar.Este toamnă! Codrul geme după frunzișul bogat,Tot așa și-a mea inimă după toate ce-a lăsat.Urcă corbii fluturându-și aripile înspre slăvi,Lasă-nContinuă lectura „Concurs de acrostihuri 18 Noiembrie ~ Maricica Miloevici ~”