Concurs ,,Trioletul un smarald al poeziei” 21 Noiembrie

Premiul întâi
~ Peteleu Alexandru ~
Te-astept să vii

Te-am văzut ultima oară
În ziua când m-ai părăsit,
Așteptai un tren în gară,
Te-am văzut ultima oară
Și miroseai a Primăvară,
Oare de ce m-ai amăgit?
Te-am văzut ultima oară
În ziua când m-ai părăsit.

Zile la rând te tot aștept,
Încă mai sper că ai să vii!
Mi-e dor să te mai strâng la piept
Zile la rând te tot aștept
De ce mă pedepsești nedrept?
Și-alăturea nu vrei să-mi fii!
Zile la rând te tot aștept
Încă mai sper că ai să vii.

A fost o flacără-ntre noi,
S-a stins ca un foc de paie
Și ne-a cuprins pe amândoi,
A fost o flacără-ntre noi,
A ars ce-a ars, s-a stins apoi
Ce-a fost odată văpaie,
A fost o flacără-ntre noi
S-a stins ca un foc de paie.

2.~Felicia Percec ~
Un trandafir îți dăruiesc

Un trandafir îți dăruiesc
Cu drag, din toată inima!
E-un semn să știi că te iubesc.
Un trandafir îți dăruiesc,
În parfumul lui te-nvelesc,
Cum faci și tu, cu viața mea.
Un trandafir îți dăruiesc
Cu drag, din toată inima!

L-am presărat cu zâmbete
Și dulci clipe, de neuitat,
Ce ne-au adus doar liniște.
L-am presărat cu zâmbete,
Lăsând în urmă regrete,
După timpul ce-n loc n-a stat.
L-am presărat cu zâmbete
Și dulci clipe, de neuitat.

Redactor coordonator: Mirela Cocheci

Redactor șef: Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: