Doică Oficială
de Florin Dediu Suceveanu
O mînă stinge becurile toate,
În noaptea asta e mai frig în pat
Ori tu nu poți să dormi de gînduri, poate,
Copil orfan, copil neadaptat!
.
„La somn!” e ordinul strigat ce-aruncă
O palmă grea pe pleoapele de jar,
Te faci mai mic în pat de-așa poruncă,
Dar pe pustiuri umblă somnul iar.
.
S-au stins luminile în dormitoare,
Miroase frigul a amoniac,
Vin gînduri după gînduri, o vîltoare
În creier de copil insomniac.
.
O fi și în mormînt așa-ntuneric?
E tot mai frig, e tot mai inutil,
Chiar și-un adult de-un cubicrombicsferic
Vîrtej e devastat, dar un copil?
.
Nici Îngerul de Pază nu mai știe
Prin beznă calea înspre patul tău
Și suferă și El de insomnie
Și-al tău delir e chiar delirul Său.
.
Ți-e dor cu lacrimi zilnic de acasă,
De-a fi în jur așa cum ești în tine,
Dar patului și beznei nu le pasă,
Cum nimănui, și somnul nu mai vine,
.
De-oriunde-ar fi, el, binefăcătorul,
De vise plin, de heruvimi cu fulgi,
Să albieze-n pașii săi izvorul
Realității spre tărîmuri dulci.
.
Sub plăpumioară crîmpoțești oftaturi,
Scîrțîie scara, tună coridorul
Și, prin ecou, se plimbă printre paturi,
Cu pași de piatră, supraveghetorul…
1977
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 