Mamei
Ce pustie-i casa fără tine!
Zidul vechi se tânguie duios,
Nucul parcă stă să se încline
Peste răstignirea lui Cristos.
Bălării mă-ntâmpină în prispă,
Ochii mi se-ntunecă de tot,
Coșul casei pare o aripă
Ruptă către ceruri de-un complot.
În fereastra smulsă timpul tace,
Iernile se prelungesc în zid,
Văd în înserările opace
Dorul tău încremenit pe chip.
Bruma toamnei mângâie durerea…
Am să mai revin la primăvară!
Amintiri întunecă vederea
Și tresar icoanele de ceară.
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 