Răzbate un cântec
Petre (Poștașu’) Vătuiu
Răzbate prin vreme un cântec de leagăn,
Șoptit de măicuța, cu glasul său blând,
În inimă intră, c-o simte beteagă,
Să-i dea lecuire și rost pe pământ.
E cântecul care începe cu mine,
Din strigătul meu s-a rupt versul lui
Iar maica, de veghe, cătând să m-aline
Cânta:-vino somn și adoarme-l pe pui-.
Și ziua și noaptea, mi-a fost mângâiere,
Că maica știa cum să pună-n cuvânt
Iubire de mamă, durere și vrere
Și viața din ea, să mă vadă zâmbind.
Dar azi sunt departe și maica bătrână
Oftează pe prispă, în zare cătând.
O lacrimă-i curge și-i tremură-n mână,
O poză cu mine, la pieptu-i dormind.
Iar dorul de mine, ca focul o arde
Căci eu pentru ea-s tot ce are mai sfânt;
Puterea iubirii de-acolo răzbate
Și cântecul ei e mai viu ca oricând!
Măicuța-i bătrână și vrea să mă vadă
În curte intrând ca să-i treacă de dor
Și cată la poartă și tremură toată…
Dar nu-i decât vântul trecând călător.
…………………………………………………………..
Ce lung pare drumul, mă rog să mai fie
Sărmana măicuță, pe prispă-aşteptând,
Din nou să-mi mai cânte, cum numai ea știe
Un cântec de leagăn, cu glasul său blând…
Dau buzna în curte și plin de speranțe,
O strig pe măicuța și-i spun c-am venit…
Pe masă-i văd poza cu mine în brațe…
Din ceruri răzbate un cântec șoptit.
Redactor coordonator: Florentina Savu
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 