Judecata
Petre (Poștașu’) Vătuiu
Se aprind lumânări. E-ntuneric de când
Bezna nopții s-a-ntins peste bietul pământ.
Nu mai sunt clopotari și se moare tăcut,
Teama pune-ntrebări: ,,oameni buni, ce-am făcut?”
Căutăm către cer îndurare, dar cum
Nu vedem cât de rău am făcut până-acum!?
Câte vieți am dormit, câte vieți am fost orbi?
N-am văzut cum ne cresc ciocuri, gheare de corbi?
Canibali nesătui, i-am ucis pe cei mici,
Lăcomia din noi ne-a adus până-aici!
Cum de încă trăim? Ce-am făcut până-acum,
E de-ajuns să fim toți amintire și scrum!
De-ar veni Dumnezeu să ne spele de noi!
Suntem toți un noroi şi în suflete goi!
În zadar așteptăm, Dumnezeu a murit.
Cu desfrâul din noi l-am ucis, în sfârșit!
Primăvara, de ieri și-a luat fluturi și flori
Și-a fugit de pe deal, s-a topit până-n zori.
E pământul încins și miroase a iad,
În livadă, din pomi toate frunzele cad.
Se aprind lumânări, moartea sapă din greu
Și se nasc întrebări: ,,următorul sunt eu?”
Ce-am făcut noi cu noi? Şi cu bietul pământ?
Vom vedea; va veni judecata curând!
Redactor coordonator: Relu Popescu
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 