Nu e bine!
Petre (Poștașu’) Vătuiu
Nu e bine astăzi pe moșie,
Plugul nu mai ară, nu mai plouă,
Numai vântul suflă a pustie…
Dar nu pare să ne pese nouă!
Nu mai e demult pe-aici simțire,
E atât de gol și trist pământul,
Însă astăzi noi n-avem de știre;
Alte treburi ne ocupă gândul.
Alte pofte mult mai importante,
Soarbe mintea noastră străvezie;
Până să se sature de toate,
Praful de alege de moșie!
Târâie căruța cu prostime
Bieții cai cu pântece flămânde!
Noi, cuprinși de simțuri unanime,
Ne-ndreptăm spre nu se știe unde…
Am uitat de mamă și de tată,
I-am pierdut bătrâni într-o ogradă,
Vor fi plâns, gândind că niciodată
Nu vor mai avea să ne mai vadă.
Ne-am pierdut de apă și de pâine,
Noi pe noi ne-am dezlipit de glie,
Dacă astfel mergem către mâine,
Mâine mai degrabă n-o să fie!
Nu e bine astăzi peste țară,
Nu e bine pentru națiune!
Flamura credinței se coboară,
Dragostea pentru pământ apune…
Am avut în mâini moșia asta,
Ce grădină mândră și bogată!
Evident că noi ne-am fost năpasta
Și-am purces în a o pierde toată.
Am pierdut-o-n simțurile noastre,
Noi, nevrednici purtători de nume,
Antrenați în obiceiuri proaste,
Timp pierdut al nației române!
Dacă-n două mii de ani, cât plânse,
Un popor desăvârși o doină,
Noi, în pace dar cu simțuri stinse,
Bâiguim cuvinte fără noimă!
Cine oare calea să ne-o țină,
Orbii ieri și iată, astăzi șchiopii?
Pentru cine căutăm o vină,
Dacă nouă, noi ne scoatem ochii?
Ne condamnă pare-se o lege,
Ca din bune să tot facem rele
Și ne pomenim pe zi ce trece,
Mai săraci, mai proști, mai toate cele!
Dar în toată-această veste tristă,
Unde totul pare să coboare,
Undeva în ADN rezistă
Stânca trăiniciei milenare!
Redactor coordonator: Relu Popescu
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 