Premiul Special al Zilei 11 Decembrie ~ Marian Florentin Ursu ~

PUNTE CĂTRE SINGURI
Marian Florentin Ursu

Pe această sferă de singurătate
Se dechide raiul pentru omul bun
Când se-aprinde steaua pe creştinătate
Şi se-aud colinde-n seara de Crăciun

Iar în calendarul anului ce trece
Mă resimt în oase, mă resimt în voi,
Cât mai arde-n vatră focul ăsta rece
Eu mă uit în faţă, dar şi înapoi,

Nu vă temeţi oameni, nu-i ceasul din urmă,
Nu e nici întâia, nici ultima zi
Dar veniţi în hoarde până se prezumă
O dorinţă sacră de-a mai dăinui

Să plecăm cu toţii pe cărarea care
Punţi peste prăpăstii încă ne unesc,
Vom aprinde–n munte albe felinare,
Sufletelor toate care mai iubesc

Şi chiar de se bagă multă lume-n faţă,
Cu pretenţii multe şi multe nevoi,
Noi suntem chemaţii ce vor fi în viaţă
Şi în lumea asta şi-n cea de apoi

Treptele acestea urcă şi coboară
Şi-am să fac cândva un semn din alt tărâm
Vă mai cânt colindul sub un brad din gară
Şi vă spun adio, dar încă rămân,

Când răsare steaua dincolo de neguri,
Noi aprindem facle într-un alb decor
Să fie salutul pentru cei ce-s singuri,
Puntea lumii noastre, către lumea lor !

Redactor coordonator: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: