
CAPĂT DE ZĂRI
Marian Florentin Ursu
Mai coboară Doamne puţin pe pământ,
Să învârți înc-o dată roata de vânt
Şi adună toţi norii pe cerul opac
Apoi poţi să aşterni şi zăpada din veac
Mai coboară Doamne lumini de Crăciun
Când o stea şi-o planetă se suprapun
Şi mai spune-mi te rog între două ninsori,
Cât e iad şi cât rai peste-aceşti muritori?
Sau pogoară Doamne, puţin dintre sfinţi,
Când se lasă tăcerea peste părinţi
Şi te uită din clopot la omul de rând,
Apoi stinge iubirile de pe pământ !
Şi- n genunchi eu te rog printre două iertări,
Mai repetă-mi şi mie ziua de ieri,
Porunceşte spre lume un ultim salut
Şi dispari prin zăpezile de mai demult !
Să ne dai doar un semn dintr-un capăt de zări
Când ne ninge cu datini din depărtări
Și să tragi un semnal la o cruce de drum,
Cât mai ţinem în mâini lumânarea de scrum
Între toacă şi cer, între mit şi păcat,
Sunt nebun şi boem pe un glob tot mai plat
Dar încearcă să-mi spui printre două idei
Dacă trec niște cai, sau mă ninge cu miei,
Când te-ntorci la roată-ntr-un rai absolut
Să prefaci în abstract tot prezentul de lut
Să începi din nimic, să termini cu un vers,
Şi răstoarnă pe-un rug tot acest univers !
Redactor coordonator: Relu Popescu
Redactor șef: Camelia Boț