Eminescu e în toate
Eminescu e speranța că iubirea chiar există,
E durerea unei mame ce-și așteaptă fiul tristă.
E luceafărul ce-n noapte strălucește singuratic,
Oglindindu-se în lacul ce se leagănă molatic.
Eminescu este codrul care geme în tăcere,
Sau izvor cu apă vie plin de vise efemere.
El e dorul fără capăt plâns în doinele străbune
Sau în buciumul duios ce ostașii vrea s-adune.
Eminescu este glia ce de sânge-a fost spălată,
E adâncul unei vorbe, dinainte cugetată.
Este freamătul pădurii ce-și așteaptă visătorii
Este zarea necuprinsă ce-o străbat în zori cocorii.
Eminescu este floarea teiului neobosit
Este aurul din grâul ce abia a fost cosit.
El e răzvrătirea clipei ce de ură-a fost ucisă,
Este chiar o galaxie celor ce iubesc, promisă.
Eminescu-i România, este nația unită,
Este lacrimă curată într-o lume urgisită.
E nevoia de iubire, de dreptate și credință,
Eminescu e în toate, e în fiece ființă.
Teodorescu Lacramioara
Redactor coordonator: Relu Popescu
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 