
RONDELUL UNUI CĂUȘ
Fă-ți palmele căuș de apă vie
Și îmi adapă trupul istovit…
Sufletul meu, de-o-ntreagă veșnicie,
A căutat ce Domnul i-a sortit.
În trupul tău o amplă simfonie,
De amintiri și vise s-a trezit…
Fă-ți palmele căuș de apă vie
Și îmi adapă trupul istovit.
Învăluiți de-o mistică magie,
Plutim nedespărțiți prin infinit.
Ești cea mai minunată poezie
De dragoste! Și-acum, că te-am găsit:
Fă-ți palmele căuș de apă vie!
de Daniel-Petrișor Dumitru
Redactor coordonator: Relu Popescu
Redactor șef: Camelia Boț

