Teodor Dume

Strigă din copilărie

La capătul pridvorului un stâlp
albit și gârbovit ca un moșneag
îmi apărea ba tainic, ba cu tâlc,
de dincolo, de dincoace de prag.
Cum sprijină un Univers de dor
mă-ntorc mereu cu inima la el,
la colțul lumii noastre din pridvor
cu dor de lunci, blajin și subțirel.

Mă scurg prin el, tăcut, în rădăcini,
și-mi place-adeseori să mă trezesc
pe zarea zdrențuită de ciulini
că zbor, că sunt, că vreau și că iubesc.
(Autor: Teodor Dume)


PS:
Textul a fost scris în urmă cu 50 de ani. Aveam vreo 15-16 ani.

Redactor șef: Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: