
În văpaie de argint
Doamne, fă-mă colț de rai și ghioc în palma Lunii,
Fă-mă trup de busuioc în mijlocul săptămânii,
Fă-mă miez de bob curat ce-a dospit pe-a mesei roată
Ca o inimă de cer peste margini de covată!
Fă-mă Doamne, fir de crin peste fruntea cea trudită,
Fă-mă lacrimă în vin și lumină răvășită,
Fă-mă noapte peste om, fă-mă rouă peste plauri
Să fiu nufăr călător peste adumbrite maluri.
Fă-mă Doamne, colț de rai și lumină-mpărtășită
În opaițe de jar să fiu dragoste-mplinită,
Și-n văpaia de argint mistuind culori plăpânde
Fă-mă Doamne, ochi de cer peste lumea dintre unde!
Redactor: Relu Popescu
Redactor șef: Camelia Boț

