
Vezi? Primăvara stă să vină
( din volumul în lucru, LA RĂSCRUCI DE VREMURI)
Ieri, primăvară parcă-a fost. Și azi, la fel pare să fie…
Ce răsărit cu nori de jar, se naște-n vers de poezie!
Și parcă liniștea din cer, cu-albastrul ei sfios și blând,
Se oglindește-n ochii mei și mi se cuibărește-n gând.
E pace dincolo de cer. Dar mâna-ntinsă-mi, n-o ajunge.
Și nu pot să-nțeleg de ce, un ochi îmi râde și-altu-mi plânge.
Pesemne că-i e încă iarnă în lumea rece de afară.
Și-o lacrimă-i doar mângâiere, când frigu-ncepe să mi-l doară.
Așterne-ți suflete, deseară , covor de flori și de lumină
Și lasă-ți inima deschisă. Vezi? Primăvara stă să vină!
maria poiană 12 februarie 2022 București
Redactor: Daniela Konovală
Redactor șef: Camelia Boț