
ÎN LUMEA VISULUI
Vino, în umbra visului, la mine,
tu desparte-te de lume, de noroi!
Acolo,în ecou de muzici line,
fericiți vom fi, iubito, amândoi!
Tu lasă-te de vorbe legănată,
de fericirea dulce, cea dintâi…
Vom șterge împreună orice pată,
în lumea visului de-ai să rămâi!
Și dacă vocea mea, din altă vreme,
o mai auzi ca palid legământ,
tu lasă iar iubirea-ți să mă cheme,
de dincolo de cer și de pământ!
Vom trece-n zbor închisele hotare,
chiar de la tine-i numai iarnă rece…
În lumea visului e locu-n care,
cu umbra ta în brațe, eu voi trece!
Mirela Șoimaru
Redactor: Mihaela Avram
Redactor șef: Camelia Boț