Pande Ionuț

Eram cândva…
Ionuț Pande

Eram cândva o stâncă.
Din granit îmi scânteia o Lună,
iar din ploile gândului,
îmi răsărea un curcubeu.
Fruntea purta un nimb de nori albi,
ca spuma învolburată.
Mă încălțau apele Pontului Euxin,
iar Cerul,
Cerul îmi stătea pe umeri,
ca o mantie de senin
în ochii buimăciți ai zării.

Atunci când cioplitorii
s-au decis să mă zidească
într-o inimă,
mi s-au îndoit,
pentru prima oară
genunchii, iar Dunărea,
Dunărea mi se revărsa
în delta ochilor,
până la tâmpla mălurită
secular de Letea.
În aripi încă îmi aleargă,
sălbăticiți
caii domestici.

Acum sunt inima unei țări,
cu Carpații răvășiți
de căutătorii de comori,
cu brațele retezate
de frați uzurpatori
și cu vintrele roase
de demonii nestatorniciei.

Ssst! Tăcere!
În pădurile mele
se furișează
cu gurile lacome
băutorii de sânge!

Redactor: Mihaela Avram

Redactor șef: Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: