Gheorghe Apetroae

Literatura. Poemul „November”, autor Luisa Pîrvan.
Eseu critic, Gheorghe Apetroae Sibiu


Iată un alt neînceput, cel al trecerii proteice pe „ alei zglobii”, pe aleile căptuşite cu frunzele în corindonul autumnal al poetei Luisa Pîrvan. Este acel zbor de întrecere al „frunzelor galbene” cu frumoasa sa vârstă „ ille tempore”, cu gândul câştigării oricărei curse în devenire „mă întrec cu un novembre” și tot în peisajul exotic – plutitor al frunzelor desprinse, ”păsări galbene” din braţele tremole ale cerului albastru, de culoarea ochilor săi. Poeta Luisa Pîrvan simte în frunzele ce cad în jur şi peste trup o relativizare existenţială a jumătăţii din Tot, lipsa trunchiului din neînceput ”fără rădăcini”, ea însăşi, o ramură ce încă mult viază, prea încărcată de mustirea eluviilor telurice în creaţii lirice ce îi împlinesc lăuntricul și o însoțesc mereu la banchetul de lumină…
pentru lirismul și incărcătura ideatică a versurilor! Gheorghe Apetroae, SibiuDin genomul axis al focului sacru, acel interior al creaţiei prin cuvânt, cel predestinat poetei ”se aprind felinare prin zodii”, exponenţiali ai transcenderii asimptotice în esteticul imaginar elliptico-gnomonic, în creaţia sa adânc reflexivă şi atât de frumos versificată. Se observă un travaliu arhitectural al sublimului în lirica versului său şi asistăm, astfel, la un rit sacerdotal, sacrificial și insolit al unui suflet cristic inundat de înfloriri şi robit de frumuseţea tăcerii din iubire. Este sufletul angajat în zidirea de cupole lirice pentru cauza celestă a slujirii iubirii pure pe pământ „făcând zidiri din duminici”, spre înobilarea apolinică de pe trecerea edenică… A construit poeta Luisa Pârvan templul său liric spre liniştea ce crește în dumnezeire ”cu uşi deschise către tine” spre revigorarea tantrică a sufletului său sensibil la armoniile serafice, fie chiar şi un atribut al lăuntricului partenerului său. Şi nu întâmplător, poeta îi simte trecerii valul greu de balsam așternut și în versul său „ miroase a tufănici ascunse”, în adierea vântului de toamnă peste sufletul cuprins de aşteptarea marilor împliniri, de o nouă primăvară… Din registrul panteismului încifrat ” în sânul pumnului de frunze”, în culori hematice, frunze căzute pe caldarâm şi în suflet, poeta îşi devoalează abundenţa gândurilor „iar sufletul mi se întoarce/ în destăinuiri”. Poeta se resemnează la condiţia trecerii şi la peisajul autumnal cu abundenţa frunzelor ruginii, cel care o va încarca cu melancolii autumnale ” păsări galbene/ mi se rostogolesc în păr/ în dansul prizioner/ al îngerilor goi…” Dar nu se lasă pradă acestora și din nou este cuprinsă de fulgerările de lumini ale flăcărilor din inima amiezii sale, în rostogoliri de suflet în spiralele combustiilor tinereţii, motiv de a exclama imperative „în ochi port amiezi însorite” şi, în anamneză, stolul de frunze de rodii și de roze albastre, plutind libere prin spaţii , îngeri goi, ce poate fi altceva, în oglinda versului său de gală, decât „…trupul tău cald” pe care îl identifică în pozitivări metafizice, în culoarea cerului unei inimi atât de însângerată de vulcanii iubirii, și într-o binemeritată graţie…!Felicitări

Redactor: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: