Viața
de Petre Poștașu
Fără să-nțelegem ce ne tot împinge,
Prin a noastră viață alergăm prostește,
De la tinerețe, clocotind de sânge,
Până-n ceasu-n care drumul se sfârșește.
Tineri și cu plete năvălim ca hoții,
Tâlharim destinul, goi, și noi, și viața,
Căci ne împresoară așternutul nopții
Și ne învelește până dimineața.
Și de dragul vieții aruncăm cu zile,
N-avem nici o știre despre rațiune,
Asudând de-atâtea scormoniri febrile,
Ostoim nesațul minților nebune.
N-avem ochi să vadă tâmpla când e sură,
Prinși în agonia tinereții stranii,
Nici când timpul trece și, perfid, ne fură
Strălucirea, vlaga, visele și anii.
Când deodată toate-s pentru noi trecute,
În zadar regrete sufletul ni-l scurmă,
Că-n vâltoarea vieții am trecut prea iute
Și-am ajuns pe drumul cel mai de pe urmă…
P,S,
De pe drumul vieții omul se întreabă,
Fără-a-și înțelege omeneasca fire,
Pentru ce aleargă cu atâta grabă
Dacă viața-și rupe firul la sosire…
Redactor: Daniela Konovală
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 