Constantin Mosor

ODAIA MIROSEA A DUMNEZEU

La noi în sat, când eu eram copil,
Copil țăran precum erau destui,
Lumină luam din lampa cu fitil,
Care stătea în vârful unui cui!

Așa era atunci în satul meu.
Puținul le zâmbea celor săraci…
Și lumea nu fugea de Dumnezeu
Ca să-și îndese lăcomia-n saci!

Iar mă cuprinse dorul de ce sunt!
Pot eu să uit de rădăcina mea,
Aceea de țăran? Mă vezi cărunt,
Dar sufletu-mi lucește ca o stea!

Așa era atunci în sat la noi.
Potecile dintre ușor și greu
Nu se certau, nu-și declarau război!
Odaia mirosea a Dumnezeu!

Nu vreau să cred că-i greu să înțelegi
Cum e să simți poteca la urcuș,
Desculț, că doar așa poți să culegi
Glasul înțelepciunii celor duși!

La noi în sat vântul bătea domol,
Ca glasul unui zbor de licurici
Care ștergea speranța de nămol!
Suflete mari trăiau în case mici!

Constantin Mosor, 03 mai 2022, București.

Redactor: Mihaela Avram

Redactor șef: Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: