Ionel Rusu

Fă-mă Doamne…!

Peste satul meu cel viu,
S-a întins această țară
Fă-mă Doamne bidiviu,
Să pot duce-a ei povară!

Mă ofer transfer din om,
Fă-mă vită de ocară,
Într-un circ cu majordom
Ce înghite foc și pară!

Între aleși eu nu am loc,
Că le-articulez cuvinte,
Obraz n-au nici minte, ioc,
De-aș fi cal i-aș lua-n copite!

Fă-mă Doamne praf de pușcă,
Să îi tun pe cei din frunte,
Și-apoi să fiu pus în cușcă,
Și împrăștiat pe-un munte!

Fă-mă Doamne tot ce vrei,
Fă-mă fără de sfială,
Fă-mă „Curte cu căței”,
Dar și…Constituțională!

Fă-mă „Împărat și proletar”,
Reunește-n mine simțuri,
Să fiu…neștiut parlamentar,
Țara s-o sporesc cu zimțuri!

Să trudesc făcând la soamne,
Pe fotolii fine-n piele…,
Ție ți se închină Doamne,
Și la ce au în izmene!

Doamne-n pensii speciale
Să-i cufunzi, să-i protejezi,
Că îți cântă osanale,
Când îs beți și când îs trezi!

Doamne, a tot ce-i rău în țară,
Pune vina , tot pe mine și pe noi
Să paștem iarbă că-i vară,
…Dar eu vreau să fiu moroi!

Și-am să ies din țintirim,
Să-i înțarc cu spaima morții,
Doamne ție-ți mulțumim
Că ne ții în frunte hoții!
(*)
Zic: Ia-i la tine…că-i mai bine,
Du-i pe toți în Rai deodată,
Și-astfel Sfinte, din ruine,
Scoatem România îndată!

Ionel Rusu Cuvin Arad România!
5 Mai 2022.
ROMÂNI -Azi, 5 Mai, este ziua morții Împăratului Napoleon (1769- 1821)

Redactor: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: