Rostul meu…
Rostul meu de-abia începe. Semăn vise şi-aştept lanuri
de mirabile elanuri în pustiuri şi în stepe.
În sfârşit pot azi pricepe de ce-s plin de noi limanuri
şi regretele-n noianuri au uitat să mai înţepe.
Vreau ca trista mea ursită să înceapă să zâmbească,
lumea-mi să fie firească şi s-o văd mai împlinită.
Pe-a speranţelor orbită noi luceferi să roiască
şi s-arunc urâta mască ce pe chip mi-a fost cioplită.
Simt deodată-o sevă nouă în întreaga mea fiinţă.
Din tristeţi şi umilinţă nu mai ninge, nu mai plouă.
A iubirii sfântă rouă a stins orice suferinţă
şi când dau din prisosinţă, dau cu mâinile-amândouă.
Parcă-s altul dintr-odată. Am alt ţel. Altă putere.
Nu-mi mai pasă de durere. Orice clipă e bogată
şi o simt ca pe-o răsplată pentru că îmi las să spere
viaţa ce-n îngenunchere nu o să mai stea vreodată.
Redactor: Viorel Poenaru
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 