Flori Cristea

Mă dori

Ca o rană adâncă, mă frângi și mă dori,
Gândul meu de-nceput, gândul meu de sfârșit,
Răvășit peste sufletul meu, rătăcit,
Mă-nfiori, mă-nfiori…

Mâna mea strânge ferm, cui în palmă, absența,
Din pustiul rămas, urma pașilor tăi
Mai adaugă recilor nopți reticența
Unor palide, albe văpăi…

Vine iarna, mai suflă-mi pe suflet, și hai,
Pleoapa ta să îmi fie permanent adăpost,
Între nord și-ntre sud, cavalcade de cai,
Cotropind sub copite vreun rost…

Prin ferestre răzbat lungi tăceri, lungi tăceri,
Dintr-o dată patul se transformă în rug
Și prin vene amintirile noastre îmi curg,
Pănă ieri, până ieri…

Flori Cristea

Redactor: Viorel Poenaru

Redactor șef: Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: