Doineşte timpul
Pribeag păşesc, printre ruine de suflet,
E trupul amorțit la capătul puterii,
Îşi leagănă iar nucul, hamacul durerii
Când umbra îmi doineşte, fără sunet,
O doină lungă, cântată de tăcere,
Mi-o fluieră vântul la ureche,
Se-aude-ncet, bătrâna, că e veche
În glasul tremurat se simte o durere.
O cântă vânul din bucim sus pe creste,
Când o ascult, e gândul dus departe,
Cu brațe strânse de singurătate
Ascult cum o îngână, făpturile celeste,
E ultima cântare, uitată prea devreme,
Nisipul grăbit, prea repede a curs,
Mă trâmbițează astăzi, puterile de sus
Când timpul în clepsidre se cerne.
Redactor: Mihaela Vaida
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 