Andreea Pîrlea

,,EU NU RENUNȚ LA OAMENI.”

,,Orele treceau mereu prea repede în prezența Sandrei. Îi urmăream chipul presărat de lumină. ,,Oare ea nu obosește niciodată?” Această întrebare părea a nu-și avea rostul în fața ei. Mă asculta fără să mă întrerupă, până îmi simțea sufletul eliberat de orice greutate. Uneori, tăceam amândouă, ne lăsăm sufletele să zburde. Alteori vorbeam până la epuizare ori până venea o Sandra mai mică să ne prezinte creații pline de originalitate. Sandra, o fire mai practică, era foarte indignată de ,,încăpățânarea” mea de a ține lângă mine oameni care, spunea ea, erau simple măști

  • De ce nu renunți la oamenii falși, la oamenii care nu aduc nimic bun în viața ta, ci din contră…? oameni pe care îi ai în jurul tău, mai aproape decât ar trebui?

A fost o întrebare dificilă, un oftat lung mi-a izbucnit din suflet. Primul răspuns care mi-a venit în minte a fost: ,,De proastă!” Probabil asta cred ei despre mine. Ce alt motiv poate pricepe o minte îngustă care vine sau stă în viața ta cu un singur scop: să dărâme tot ceea ce zidesti tu bun, să încerce să scoată ceva negativ din tot ce faci tu pozitiv, să-ți umbrească bucuria cu orice mică mizerie pe care o poate scotoci mintea sa în criză, fericirea ta fiind ca o palmă peste viața sa închipuită.

  • Eu nu renunț la oameni… Sau, dacă o fac, se întâmplă extrem de rar… Dar cu adevărat… Cred că niciodată… Trist, nu-i așa?
  • Foarte trist, te distrugi singură tocmai fiindcă le permiți să se hrănească din plin cu energia ta bună. Of!!! De ce nu spui stop!? Știi? Unii ar putea crede că nu o faci din lipsa de curaj, ori pentru că te temi de singurătate, sau pentru că ai avea îndoieli în legătură cu adevărul gândirii acestora… Nu îmi place că permiți asemenea gânduri!
  • Însă, cine mă cunoaște cu adevărat, știe adevăratul motiv:

Eu nu renunț la oameni fiindcă am convingerea că toți sunt buni. Poate unii nu știu încă acest lucru. Poate nu sunt capabili acum să vadă asta, dar, până la urmă, cine e complet bun? Cu toții facem greșeli, mai mici sau mai mari, cu știință sau cu neștiință. Uneori, poate greșim tocmai când încercăm să facem bine…
Să alung un om înseamnă să nu mai am nicio speranță în capacitatea sa de a fi bun.
Unii au renunțat la mine, din diverse motive, toate lipsite de o bază reală. Desigur, aceasta e perspectiva mea. Probabil or avea ei motivele lor, mai mult sau mai puțin închipuie. Pe ale unora le respect, ale altora nu mă mai interesează. Doar le mulțumesc pentru că m-au scăpat de ei și pentru că mi-au dovedit că nu mă merită. Mai mult mă îngrijorează cei care îmi dau multe dubii despre scopul prezenței lor în viața mea… Un al simț acut îmi spune că ar trebui să-i țin departe, chiar mai departe decât cei care au plecat singurei. Ei sunt cei mai periculoși, pentru că, atât timp cât le permit să pătrundă în viața mea, ei, vor încerca, din răsputeri, să o dea peste cap… Poate însă se vor plictisi, poate vor vedea că nu au o bază solidă pentru care să facă asta, poate vor descoperi în ei ceea ce vreau eu, din tot sufletul, să cred că există… Sau, poate, într-o zi, vor remarca lipsa mea din viața lor, dar atunci va fi prea târziu…”
(Andreea Pîrlea, fragment din romanul în curs de apariție, ,,Sufletul”)

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: