Iubire letală
Profiriţa şi Trăznilă
Se iubeau ca doi copii.
Între ei boierul Nilă
Cu-ale sale bogăţii
Fără pic de omenie
Le vorbi cu vrăjmăşie:
— Voi să ştiţi că-n colonie
Şi la mine pe moşie,
Tot eu legile le fac!
Aşa, că, tu, Profiriţă,
Chiar de-ar fi să nu îţi plac,
Să vii blândă pisicuţă
Spălată şi-mparfumată
Pe-nserate la conac,
Că, îmi pari de ciocolată,
Şi te voiesc în iatac!
— Nu se poate tată, Nilă,
Se opuse cât putu
Tânărul ţigan Trăznilă.
Eu, sunt fii-tu, ştii şi tu!
Nu poţi tată nora ta,
Chiar de nu o recunoşti,
Să o violezi mata!
Nu ne lua pe toţi de proşti!
— Eşti pe dracu să te ia!
Zise el cu duşmănie.
Tu eşti sclav pe-a mea raia
Şi ţigan din ţigănie!
— Tată dragă, te-ai tâmpit!
Eu sunt al Veti copil…
Ai uitat ca-i cotropit
Cu al tău trup cam imbecil
Nopţile, iubind pe mama?
— Măi, ţigane, tu ia seama!
Vrei să-l pun pe Caramel
Să te facă mieluşel?
Să îţi dea bătai la tălpi
Ca să crezi că mergi pe şerpi?
Sau să-ţi facă curul ciur
Ca să ştii că sunt chiabur?
Şi fecioru-su, ţigan,
Se purtă ca un zlătar
Când şi Caramel, gligan,
Îl bătu suplimentar.
N-avu cum să se opună.
Limba îşi zdrobi în gură
De durere şi minciună…
Mintea îi ardea de ură…
Când scăpă de Caramel
Sângele-i curgea şiroaie,
De-ai fi zis că e-un viţel
Care ar vrea să se despoaie
Şi de tatăl său satrap,
Şi de pielea de harap.
Chiar şi aşa, aproape mort,
Merse înlăcrimat în cort
Şi de-acolo luă un şiş
Şi fugi într-un desiş
Să-l aştepte pe-al său tată
Şi pe-a sa iubită, luată…
Şi, într-un îndemn de ură,
Ca un sclav de pe moşie,
Ca ţigan din colonie,
Imediat ce-i văzură
Cum se ţin râzând de mână,
Îşi înfipse în piept cuţitul
Şi căzu: plosc! în ţărână.
Peste el tot asfinţitul…
Profiriţa văzând scena
Îşi îmbrăţişă iubitul,
Şi-n cuţit îşi tăie vena
Şi, îşi aşteptă sfârşitul…
Nilă zbieră ca o fiară
Observând pe ’cei copii,
Cum de drag ei se pişară
Pe-ale sale bogăţii…
Redactor: Daniela Konovală
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 