Descretește Doamne, cerul
( din volumul LA RĂSCRUCI DE VREMURI)
Descrețeste Doamne, cerul, care mi s-a prins de clipă
Și tot cerne printre nouri, fulgi, pe rana din aripă.
Dar nu-s fulgi albi de zăpadă, care să închidă rana.
Sunt fulgi grei de neputință care îmi adapă teama.
Dragă mamă, dragă tată, mai întineriți o dată!
Măcar pentr-un veac sau două să ne fiți lumină nouă.
Că de la un timp încoace cerul numai lacrimi stoarce.
Și acolo unde cad … pârjolesc, usucă, ard.
Pe când floarea tinereții înflorea la voi pe tâmple,
Cu lumină cerul vieții, începea să ni se umple.
Și din marea nesfârșită de al cerului senin
Care ne-ncălzea pe-atuncea, încă mai avem puțin.
De aceea, Te rog Doamne, știu că poți, numai să vrei!
Dă-le dragilor părinți, câți ani știi din anii mei!
Mai apoi, din veșnicie, mi-i da alții în loc mie.
Spre a-ți fi mărturisire veșniciei în iubire.
…poate că în rai la Tine o fi cald și o fi bine.
Dar cât ei încă ne sunt, avem rai și pe pământ.
Redactor: Daniela Konovală
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 