Frunzuliță cu dor greu
Bate vânt rece, de toamnă, peste satul din povești,
Frunza galbenă, căzută, se întreabă: unde ești?
Când era verde, pe ram, ți-a oferit umbră deasă
Astăzi, tremurând sub brumă-i poate de-un copil culeasă.
Își plânge cu lacrimi grele, viața scurtă, efemeră,
Zilele cu soare pline, tinerețea pasageră
În trenul cu amintiri, dintr-o vară-abia plecată
Și jelește-n rugăciuni, fericirea de-altădată.
Frunză galben-arămie, dorul tău îl iau cu mine
Și-l păstrez cu drag în suflet, cât puterile m-or ține,
Te-oi căta la primăvară, în copacul cel umbros
Și te-oi îmbrăca în zâmbet, dezmierdându-te duios.
Frunzuliță cu dor greu, din satul meu cu povești,
În toamna udă și rece, mă întreb: pe unde ești?
În covorul prins de brumă, sau aruncată de vânt?
Printre filele din carte, ori ascunsă sub pământ?
Taci, frunză și nu-mi răspunzi, stelele te-nveșmântează
Și alăturea de ele, gândurile îți veghează
Somnul peste anotimpuri, așteptând cu nerăbdare
Dimineața fermecată când vei renaște sub soare…
Printre lacrimi și-amintiri, viața asta-i scurtă, tare…!
Redactir: Daniela Konovală
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 