Emoții de toamnă
Ne bate toamna în fereastră, schimbându-și rochii, mii, de frunze,
Se sting și florile-n grădină, iar păsările sunt confuze.
În parcul unde toată vara, ne-adăposteam pe sub castani,
Acum e liniște de moarte, parc-a plouat cu prea mulți ani.
E mult prea scurtă ziua-n toamnă, prea repede se face seară,
Iar soarele, răpus de neguri, întârzie să mai apară.
Apusul este mai grăbit și norii se-mbulzesc mereu,
Frumoase timpuri se sfârșesc, iar noi ne adaptăm cu greu.
Pădurea tot mai des oftează, se tânguie cu glas de flaut,
Izvoarelor se confesează, iar vântul nu mai e precaut.
Apa fântânilor se zbate, e mult mai tulbure acum,
Cerul ne pare mai aproape și norii-au coborât pe drum.
Visăm la îngeri ce ne-alină sub mângâierea toamnei triste,
Visăm la zilele de vară (ne-am fi dorit să mai persiste).
Eu încă mai dezmierd trecutul, sperând să nu se ducă-n vânt
Și îi scriu toamnei începutul, răstălmăcind orice cuvânt.
Redactor: Daniela Konovală
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 