Ionuț Pande

Roade
Pande Ionut

S-au copt strugurii, Mamă!
Graurii sunt lacomi,
strugurii, dulci și fragezi;
se-mpuținează boabele-n ciorchine,
noptile-s lungi, iar ziua… ziua nu mai vine!

S-au copt nucile, Mamă!
Îs mari, rotunde și cad… și cad…
le-adună lacome ciori
și tu te-ai dus… te-ai dus
acolo unde nu mai mori
și unde nu mai sunt privighetori!

S-au copt toamnele, Mamă!
Sunt arămii și triste și bolnave,
iar păsările au plecat din mine,
din mine și de la noi din sat!

M-am copt și eu, Mamă!
Și mi-a căzut, din ramuri, rodul tot…
n-a mai rămas decât un ciot,
ca o mirare ca am fost,
ca o-ntrebare cu ce rost,
dar mai am, mai am un fir de rădăcină
care se-ascunde de lumină
și n-are, nu, nu, nu are nicio vină!
Doar el, în nopți de cremene, m-alină!

Redactor: Viorel Poenaru

Redactor șef: Camelia Boț

Lasă un comentariu