Să nu mă crezi
Să nu mă crezi când spun că-i Toamnă, că-i vremea recilor regrete,
că bruma albă ne pictează în miliarde de paiete.
Tu nu privi nici frunza udă, nici nu foșnește nici nu plânge
doar în tăcere-și duce dorul, în filigran țesut cu sânge.
De pleci, să iei cu tine Vara, lumini și umbre pe-nserate,
și trandafiri sub clar de Lună mustind arome și păcate.
E toamnă, totuși, doamna mea, s-a înserat așa devreme,
și călătorul ostenit își face cuib prin vechi poiene.
A ațipit la foc de lemne, le rupse singur din padure,
Iertat de însuși Dumnezeu, lăsat să ia, lăsat să fure.
Eu am rămas, doar eu și ploaia, mă udă și mă-ncremenește,
o picătură, o secundă, un rest de inimă iubește…
Redactor: Daniela Konovală
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 