
Descântec
Cu umbra în desagă
pornesc a nu mă teme,
târziul mă apasă
înzăpezit de vreme.
Mă cheamă iarăși zborul
descântului de soare
să-mi ispășesc pedeapsa
prin frunza care moare;
purtată-n schingiuire
de ploaie și de vânt,
se-ndoaie în lumină
din nori către pământ.
Și rătăcind pustiul
c-un ochi zidit pe cruce
amurgul încolțește
timid, spre-a o seduce.
Dezmiardă amintirea
un trup lipsit de mamă
cu frunza simfonie
a nudului de toamnă.
Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)
Redactor șef: Camelia Boț

