Și te-ai dus ca o frunză…
Te-am văzut primăvara, într-o seară de mai;
Cu privirea senină către stele cătai.
Ce frumoasă! Din ceruri mi-ai părut a veni.
Nu văzusem vreodată ochi atâta de vii.
O tăcere oprise stele, freamăt și flori,
Cu o vorbă nespusă m-ai aprins într-un dor.
Vremea mea se pierduse, erai tu vremea mea
Și sub aripa nopții pieptul meu se zbătea.
Și ți-am fost vreme lungă revărsatul de zori
Și fereastra deschisă spre grădina cu flori.
Împletisem cu trudă salca-n vale, la râu,
Să-ți umbrească de soare părul galben, de grâu.
Și ți-am dat tinerețea cu tot tropotul ei,
Să-i dai bice, să-i sară din copite scântei.
Ți-am fost vântul din plete și prin lume te-am dus,
Ți-am fost liniștea dulce peste gând, la apus.
Peste nopțile tale am fost cer și pământ,
Pieptul meu ți-a fost pernă și sărutul veştmânt.
Te-am iubit cu credință și curat ca un sfânt,
Dar te-ai dus ca o frunză pe o pală de vânt.
Redactor: Daniela Konovală
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 