Ca să pot atinge cerul
(din volumul LA RĂSCRUCI DE VREMURI)
Ca să pot atinge cerul, măcar și pentru o clipă,
Am plecat pe drumul vieții, văduvită de-o aripă.
Chiar dacă-mi era aripa lângă umăr sângerândă,
Și-o simțeam trudind în zboru-mi, palidă si tremurândă,
Am văzut la un alt suflet pe aripa lui o rană.
Și am smuls făra să preget din aripa mea o pană.
,,Ce-i o pană… ?”- îmi vei spune – ,, în al vieții uragan
Care-ți fulgeră în suflet lovituri de bolovan?
Când din stânga, când din dreapta
când de sus sau când de jos?”
,, Este. Crede-mă. Într-însa-i toată mila lui Hristos.
Ca și Dumnezeu, nu intră pe niciunde cu de-a sila.
Însă, unde pune omul mâna, vine El cu mila.
Poate c-ai văzut adesea, colindând prin lumea mare,
Fortărețe spulberate la cea mai ușoară boare.
Însă, în coliba-n care, oaspete e Dumnezeu,
Nici furtuni, nici uragane n-o clintesc din locul său.
Fie glasul sufletului tău ușor, precum o pană.
Și-ai să fii uimit să vezi, cum poți vindeca o rană.
Redactor: Mihaela Vaida
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 