Citește pentru a învăța,
învață pentru a putea citi.
Unora după cum le este
scrisul le este și mintea.
Pe unii îi trădează gura,
pe alții mâna !
Gura lumii!
Uneori oamenii sunt ca o haită de câinii întărâtați.
Prea multă îndârjire, prea puțină gândire.
Cu toții scriem, dar nu toți ne putem numi scriitori.
Cunoașterea e puntea către viitor.
Învață să gândești, gândește ca să poți să înțelegi!
Dezvoltarea țării depinde de dezvoltarea intelectuală a cetățenilor ei!
Dacă intelectual nu funcționezi, atunci să nu te plângi că nu evoluezi.
Când inteligența lipsește, luciditatea bâjbâie prin întunericul minții.
Când ții ușa sufletului larg deschisă, trebuie să fii atent la cine intră cu bocancii în viața ta.
Cărțile sunt prieteni care ne oferă mult și nu ne cer nimic altceva decât puțină atenție.
Valoarea timpului este determinată de ceea ce faci atunci când acesta se scurge. Este prețios când nu-l ai și fără valoare atunci când… doar aștepți.
Respectul este moneda de schimb dintre oameni. Altfel spus, nu poți avea dacă nu vrei să oferi.
Trăim vremuri mult prea scumpe cu oameni care se vând mult prea ieftin.
Bătrânii sunt precum antichitățile, au o mai mare valoare, decât multe lucruri actuale !
VIAȚA e propria carte tipărită doar într-un singur exemplar.
Din păcate, o răsfoim cu nerăbdare şi nu înțelegem la timp sensul cuvintelor, decât mult prea târziu.
Îngâmfarea nu ține loc de inteligență
și nici vârsta de înțelepciune.
Școliții la școala vieții, simbol al deșteptăciunii naționale.
Averi nelimitate cu o educație limitată.
Unii oameni respectă banii, dar nu și oamenii.
Interesul le-a atrofiat respectul !
CUVINTELE pot fi stridente precum claxoanele ce sfâşie liniştea nopții sau liniştite asemeni picăturilor de ploaie ce spală caldarâmul de zgomotul lumii.
În fiecare om există o realitate diferită de a celorlalți.
Redactor șef: Camelia Boț